Vecinătățile săsești
Vecinătățile săsești erau sau poate încă sunt o modalitate de organizare comunitară care nu se bazează pe legăturile de sânge, ci pe proximitate. Casele de pe o stradă formau “o vecinătate”, sau în germană „Nachbarschaft”. Vecinătatea avea numele străzii, reguli scrise, amenzi prevăzute pentru încălcarea regulilor, un sigiliu, o tablă de vecinătate, evidența încasărilor și cheltuielilor, punga cu bani și o ladă de vecinătate care să le conțină pe toate.
Cine făcea parte dintr-o vecinătate
Cele mai vechi statute de vecinătate cunoscute astăzi provin din secolele XVI – XVII și presupunem că existau și în Biertan unele asemănătoare la acea vreme.
Din vecinătate făcea parte în primul rând casa, adică familia. Copiii născuți aici erau parte din vecinătate, dar căpătau un rol activ sau oficial numai după ce se căsătoreau, când deveneau membri cu drepturi depline ai rânduielii săsești. Vecinătatea era în primul rând a bărbaților, dar includea, prin extensie, și femeile și copiii.
Câte vecinătăți au fost la Biertan
În Biertan știm că au fost inițial 12 vecinătăți, iar în vremurile când populația a scăzut drastic, cel mai mic număr de vecinătăți a fost de 6 astfel de enclave: Vecinătatea Pieții, Vecinătatea Uliței Pieții, Vecinătatea Uliței Pietruite, Vecinătatea Uliței Sării, Vecinătatea Uliței Bisericii și Vecinătatea Uliței Transversale.
Primele informații legate de vecinătățile din Biertan sunt din 1750. În 1799 erau 9 vecinătăți săsești și 2 vecinătăți românești. Când o vecinătate se mărea, ea putea fi împărțită în două: de exemplu, în 1822 Vecinătatea Uliței Pietruite se împarte în „Vecinătatea Uliței Pietruite de sus” și „Vecinătatea Uliței Pietruite de jos”.
La ce folosea vecinătatea
Rolul vecinătății? De întrajutorare dar și de supraveghere, de păstrare a ordinii și a rânduielii, a bunelor maniere și a bunei înțelegeri între vecini. Printre atribuțiile vecinătății se numărau și patrularea pe timp de zi și de noapte, intervenția în caz de incendiu, ajutoare când murea cineva, ajutor la construcții, atenuarea și rezolvarea micilor conflicte dintre vecini.
Tatăl Bătrân și Tatăl Tânăr
Tatăl de vecinătate trebuia să fie un exemplu de conduită și era ales dintre oamenii pioși, onești, virtuoși, rezonabili. Aici, la Biertan, în fiecare vecinătate erau aleși doi tați: Tatăl Bătrân și Tatăl Tânăr. Adunarea cea mai importantă era în perioada ianuarie – februarie, înainte de Miercurea Cenușii (prima zi a Postului Mare). Tații ce își încheiau mandatul de un an rosteau un frumos discurs prin care treceau în revistă cele mai importante evenimente de peste an și mulțumeau pentru buna vecinătate de care au dat dovadă membrii. Noii Tați își preluau mandatul rostind un discurs prin care mulțumeau pentru această responsabilitate și onoare, și îndemnau la bună vecinătate în următorul an. Nu era neobișnuit ca un Tată să fie reales în ziua în care urma să fie eliberat din funcție.
Cum funcționa vecinătatea în modul cel mai practic?
Ne imaginăm un sas cu nume Peter. Furtuna recentă i-a zburat câteva țigle de pe șură și remedierea acoperișului nu e o muncă pentru o singură persoană. Peter se duce la Tatăl de vecinătate, îi povestește totul și îi spune că are nevoie de ajutor. Tatăl hotărăște ziua și ora când e cel mai potrivit ca vecinii să îl ajute. Deschide lada de vecinătate, ia însemnul vecinătății, tabla vecinătății și scrie pe ea „vineri, ora 9:00, la nr. 290, la Peter”. Apoi dă cele 2 obiecte vecinului din stânga sa. Acesta le citește și le dă mai departe, vecinului său. Tatăl de vecinătate știe că în maximum o oră cele 2 obiecte ar trebui să se întoarcă la el, semn că mesajul a fost recepționat de către toată lumea și că toți vor fi vineri la ora stabilită, în locul anunțat. Cine avea să întârzie, avea să plătească o amendă.
Regulamente, îndatoriri și amenzi
Regulamentele Vecinătăților din Biertan aveau, de regulă, 4 categorii:
1. comportamentul proprietarului casei în gospodărie și în raport cu vecinii
2. siguranța personală și siguranța comunității
3. despre construcții
4. despre curățenia generală
Categoria 1, legată de comportamentul proprietarului casei către sine și către ceilalți membri. Acesta, în primul rând, trebuia să fie un bun creștin: să îi fie frică de Dumnezeu și să caute binecuvântarea Domnului prin rugăciune și muncă asiduă. Trebuia să fie un bun exemplu pentru soție, pentru copii, pentru servitori și să îi îndemne să se roage dimineața și seara. Pentru lipsa de la slujba de dimineață, de exemplu, amenda putea fi între 13 și 99 de dinari.
Categoria 2: în ceea ce privește siguranța personală și a comunității, se stipula că vatra focului trebuie făcută din cărămidă. „Arderea tabacului” nu putea fi făcută afară. Pâinea va fi coaptă în cuptorul de pâine al vecinătății. Ca să aprinzi cuptorul trebuia să plătești 50 de dinari, încă 2 dacă îl foloseai ca rezident sau 4 dinari dacă îl foloseai în calitate de chiriaș (dacă nu aveai unul propriu). Închirierea cuptorului de către o persoană din altă vecinătate, costa 40 de dinari.
Categoria 3: pentru a construi ceva în propria gospodărie, trebuia anunțat Tatăl de vecinătate, care se asigura că nu se face nicio nedreptate vreunui vecin.
Categoria 4: în ceea ce privește curățenia, fiecare vecin trebuia să își țină casa curată, să nu arunce murdărie sau gunoi în stradă, să nu îngroape un animal mort în curte sau gradină – altfel putea primi o amendă între 3 și 90 dinari.
La bine și la rău: adunări, nunți și înmormântări
Ca o mare familie, vecinătatea era împreună la bine și la rău, la nunți și la înmormântări. Existau recomandări de conduită pentru fiecare tip de adunare. În primul rând, exista un îndemn permanent la comportament adecvat, și nimeni să nu caute motiv de ceartă.
Dacă cineva lovea cu pumnul în masă de furie, plătea 10 dinari amendă. Dacă îl pedepsea pe altul, din furie, 10 dinari amendă. Cine era de gardă noaptea și nu apărea pe stradă înainte de ora 9 primea 10 dinari amendă.
Ce a mai rămas din vecinătăți astăzi
Vecinătatea era un element important al societății în administrarea justiției și vegherea la o viață comunitară morală, ecleziastică, religioasă. În vremurile noastre vecinătățile din Biertan au fost preluate de către celelalte etnii și încă există într-o formă mult simplificată de întrajutorare în caz de nevoie.
Totuși vecinătatea și buna conviețuire sunt subiecte mereu actuale. Oare se mai pot propune astăzi moduri de organizare de obște care să îmbunătățească legăturile dintre vecini? Doar știm că uniți putem acoperi mult mai bine orice nevoie și situație.
Întrebări frecvente despre vecinătățile săsești
Ce era o vecinătate săsească?
O formă de organizare comunitară bazată pe proximitate, nu pe legături de sânge. Casele de pe o stradă formau o vecinătate, în germană „Nachbarschaft”, cu nume, reguli scrise, amenzi, sigiliu, tablă de vecinătate, evidența încasărilor și o ladă care le păstra pe toate.
Câte vecinătăți au existat la Biertan?
Inițial 12. În perioadele când populația a scăzut drastic, numărul a coborât până la 6. Primele informații datează din 1750, iar în 1799 existau 9 vecinătăți săsești și 2 românești.
Cine era Tatăl de vecinătate?
Conducătorul ales al vecinătății, dintre oamenii pioși, onești și rezonabili. La Biertan se alegeau doi în fiecare vecinătate, Tatăl Bătrân și Tatăl Tânăr. Mandatul dura un an și se preda în adunarea de dinaintea Miercurii Cenușii.
Cum se transmiteau anunțurile între vecini?
Prin tabla de vecinătate și însemnul vecinătății. Tatăl scria pe tablă ziua, ora și locul, apoi dădea cele două obiecte vecinului din stânga, care le citea și le trimitea mai departe. În maximum o oră trebuiau să revină la Tatăl de vecinătate, semn că toți fuseseră înștiințați.
Mai există vecinătățile astăzi?
Da, într-o formă mult simplificată. Vecinătățile din Biertan au fost preluate de celelalte etnii și funcționează ca întrajutorare în caz de nevoie. Alte obiective din comună sunt biserica fortificată și restul locurilor din secțiunea de atracții.
Text realizat de Ioana Pătrășcoiu pentru Biertan Audio Quest, documentat și redactat în cadrul atelierului Heritage Lab în anul 2024. Ilustrație de Teo Catrinel Lazăr și Mara Bejan.
0 Comments