Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Casele săsești

Pornim aventura prin urbanismul și arhitectura săsească de la elementele cele mai remarcabile. Trei aspecte îți aducem înainte. Primul este alinierea caselor la stradă, strânsă și bine întărită cu porți înalte, tipică satelor săsești din țara noastră.

Alinierea la stradă și parcelarea în fâșii

În perioada medievală, in multe sate din Transilvania colonizate de sași, terenurile erau distribuite după un sistem germanic de parcelare. Fâșiile lungi și înguste permiteau o împărțire echitabilă între coloniști, astfel încât fiecare familie să aibă acces la teren arabil și la drumurile de acces. Acest model este cunoscut și sub denumirea de Hufendorf, unde parcelele se extindeau adesea de la marginea drumului până în zonele agricole de la periferie. Rândurile de case dădeau la stradă impresia de fortificație. Acest caracter remarcabil s-a păstrat până astăzi și dă satelor o identitate vizuală puternică și plăcută prin consecvența sa. Prin contrast cu acest aspect sobru, știm că în interior curțile erau întotdeauna ordonate și primitoare.

Pinionul teșit și forma acoperișului

Al doilea semn distinctiv este forma acoperișului. Pe lângă acoperișurile în două ape, vei observa deseori casele „cu pinion teșit”, ai remarcat cu siguranță micul triunghi de acoperiș pe fațada scurtă și timpanul sau pinionul în formă de trapez care rezultă. Acest pinion devine prilej pentru o varietate de forme și decoruri arhitecturale.

Țigla coadă de castor

Al treilea aspect major este învelitoarea cu țigle, omniprezentă pe casele și anexele gospodăriilor săsești. În vremuri vechi se foloseau țigle lucrate manual, cu câteva forme distincte, dintre care cea mai răspândită în Biertan a fost cea de coadă de castor – rotunjită, dar nu până la semicerc. Aceste mari suprafețe pământii, vibrate, contribuie astăzi decisiv la imaginea satelor și a peisajului cultural transilvănean.

Din ce sunt zidite casele

Să trecem acum la lucruri mai puțin vădite. Casele sașilor au fost zidite întotdeauna din piatră – în general la fundații, fiind un material mai potrivit în contact cu umezeala solului și din cărămidă la partea superioară. Cu ziduri groase, cu camere largi, aproape întotdeauna ridicate de la nivelul curții, lăsând loc pentru pivnițe cu aerisitoare.

Cine le construia: vecinătatea și meșterul zidar

O istorie din bătrâni, pe care am auzit-o de curând, spunea că aceste case trainice au fost posibile prin conlucrarea oamenilor din Vecinătate, care se adunau cu voie bună și cu muzică, sub coordonarea unui meșter zidar, care de multe ori călătorea din sat în sat pentru a acoperi nevoia de îndrumare la diferitele construcții. Deși adevărul este că aceste case nu sunt perfecte din punct de vedere tehnic, ci au și ele slăbiciunile lor de gândire și de execuție, ele constituie un fond construit consistent și coerent care s-a transmis până la noi, peste veacuri.

Casele celorlalte etnii din sat

În satele săsești se găsesc mai mereu și cartiere sau case ale altor etnii: români, rromi, maghiari, iar casele lor par adesea adaptări ale caselor săsești. Poate mai mici, cu specific propriu, par totuși atrase ca un magnet de acest pol cultural format de populația germană așezată în Transilvania.

Șurile: întâi șură, apoi grajd, apoi casă

Altă vorbă pe care am auzit-o în părțile acestea spunea că sașii, atunci când au venit în Transilvania, au ridicat întâi șură, apoi grajd și apoi casă. Înțeleasă ca atare, sau ca o metaforă pentru simțul lor gospodăresc, putem remarca totuși că până astăzi șurile satelor săsești au o calitate aparte. Din lemn masiv, gros, în general stejar, îmbinate cu legendarele cuie din lemn, cu suprafețe mari și acoperișuri înalte, șurile sunt ele însele un fond construit foarte valoros pentru Transilvania. Valoarea lor istorică și arhitecturală este completată de marele potențial de utilizare și conversie funcțională, adică de ceea ce pot deveni sau oferi omului de astăzi. În prezent satele săsești conțin o salbă de așa-numite șuri culturale, care găzduiesc evenimente, adună oameni și promovează valori.

Lecția caselor săsești

Lecția culturală a caselor săsești este că lucrul făcut temeinic rămâne, se păstrează, se continuă, dăinuie și inspiră. Nu multe zone ale țării au păstrat o imagine la fel de coerentă în ce privește arhitectura, chiar dacă peste tot unele înnoiri alterează caracterul tradițional. E o mare lecție să vedem ce forță pot avea peste secole lucrurile făcute cu asemenea zel.

Întrebări frecvente despre casele săsești

După ce recunoști o casă săsească?

După trei semne: alinierea strânsă la stradă, întărită cu porți înalte; acoperișul, adesea cu pinion teșit, adică un mic triunghi pe fațada scurtă și un timpan trapezoidal; și învelitoarea de țiglă, omniprezentă pe case și pe anexe.

Ce înseamnă un sat de tip Hufendorf?

Un sat organizat după sistemul germanic de parcelare, cu fâșii lungi și înguste care se întindeau de la marginea drumului până în zonele agricole de la periferie. Împărțirea asigura fiecărei familii acces la teren arabil și la drum.

Ce fel de țiglă se folosea la Biertan?

Cea mai răspândită în Biertan a fost țigla coadă de castor, rotunjită, dar nu până la semicerc. Se lucra manual și există în câteva forme distincte.

Cine construia casele?

Oamenii din vecinătate, adunați cu voie bună și cu muzică, sub coordonarea unui meșter zidar care de multe ori călătorea din sat în sat pentru a acoperi nevoia de îndrumare la diferite construcții.

Ce sunt șurile culturale?

Șuri de lemn masiv, în general stejar, transformate astăzi în spații care găzduiesc evenimente și adună oameni. Se găsesc într-o salbă prin satele săsești, inclusiv la Richiș și Copșa Mare.

Text realizat de Andrei Tache pentru Biertan Audio Quest, documentat și redactat în cadrul atelierului Heritage Lab în anul 2024. Ilustrație de Teo Catrinel Lazăr și Mara Bejan.

Ilustrație a unei case săsești din Biertan, cu poartă înaltă și pinion teșit

1 Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *